Bisericile instituționale promovează intensiv o imagine despre Dumnezeu, desprinsă direct din paginile V.T. și în care se desfășoară o metodă pedagogică, presupusă a fi fost folosită de El, dar  care nu a reușit să convingă pe poporul Său. Acestea îl prezintă pe Dumnezeu ca pe un Stăpân Absolut, căruia trebuie să ne supunem necondiționat și care pedepsește păcatul, fără cruțare. Se perpetuează o imagine despre Dumnezeu, care nu scoate în evidență esența Sa. Dumnezeu este dragoste, dar în V.T. vedem mai mult mânia și pedeapsa Lui, decât iertarea și dragostea. Dumnezeu, pe drept cuvânt, nu iubește păcatul și aceasta deoarece păcatul este un atentat la dragoste. Dumnezeu în V.T. este un luptător viteaz care, în fruntea poporului evreu, cucerește victorie după victorie, în contul poporului Său și care elimină și eradichează orice obstacol uman, care stă în calea țelului imediat și a promisiunii pe care El a făcut-o lui Avraam, aceea de a avea o țară. Dumnezeu, în V.T. nu este un Dumnezeu universal, care să iubească la fel pe toți oamenii făcuți de El, ci este Dumnezeul unui popor, pe care îl consideră alesul Său și pentru care sacrifică la nevoie oricare alte popoare. Din nefericire, această manieră de comportament a lui Dumnezeu a făcut ca însuși poporul Său să înțeleagă greșit caracterul Său și în final să ceară răstignirea Aceluia care era cea mai autorizată voce să vorbească din partea Lui, adică moartea lui Isus (Iisus). Pedagogic vorbind, dacă Dumnezeu a încercat să educe într-un fel sau altul pe poporul Său, să îi formeze caracterul, El nu a reușit să facă acest lucru până la urmă, deoarece întreaga istorie a poporului evreu este plină de revolte împotriva Lui și cel mai semnificativ rezultat este chiar răstignirea Fiului Său pe cruce. Metoda folosită de Dumnezeu, pentru a educa pe poporul Său nu a fost cea mai eficientă și a dus la un eșec. Evreii au rămas un popor încăpățânat, în ceea ce privește mesajul venit prin Isus (Iisus) de la Dumnezeu, mândru de alegerea care s-a făcut asupra lor, de către El și, din punct de vedere spiritual, au păstrat sentimentul că sunt cei aleși, chiar în defavoarea altor popoare. Metoda Stăpânului Absolut, care își impune în mod suveran voința Lui asupra oamenilor, fără să dea socoteală nimănui de ceea ce face nu a dat rezultate.

În N.T., Dumnezeu a luat asupra Sa păcatele noastre și le-a pedepsit în Fiul Său, Omul Iisus. În N.T. apare ideea de iertare și înțelegere față de oameni și se manifestă vizibil dragostea lui Dumnezeu, pe crucea Golgotei.  În V.T. Dumnezeu îi pedepsea direct pe păcătoșii vinovați, El nu lua asupra Lui însuși consecințele păcatului, ci le transmitea pe acestea direct pe seama celui păcătos. În N.T., Dumnezeu s-a pedepsit pe Sine însuși, pentru păcatele noastre și a luat asupra Sa suferința cauzată de aplicarea dreptății Sale. Pedepsele pe care Dumnezeu le-a aplicat în V.T., cel puțin după descrierea acestuia, nu au folosit prea mult la disciplinarea poporului evreu și în orice caz nu a contribuit cu nimic la cunoașterea lui Dumnezeu, de către popor. În V.T. Dumnezeu nu a încercat să modeleze pe fiecare individ în parte, prin metode specifice, la fel ca un Tată, ci doar a lucrat cu masele, cu întregul popor, prin Legi și norme obligatorii, al căror înțeles și rost era sau nu înțeles de membrii poporului evreu. Ei nu au înțeles și putem vedea acest lucru după acuzele pe care le-au adus lui Hristos, că nu omul este făcut pentru Lege, ci Legea pentru om. (…) În V.T. un curvar era pedepsit cu moartea, dar în N.T., Dumnezeu a pedepsit cu moartea pe Fiul Său, pentru curvia noastră. Ne cere doar să nu mai curvim. Există o deosebire esențială între V.T. și N.T. Dumnezeu este același, dar metoda Lui de lucru cu oamenii este foarte diferită. Din păcate, Bisericile instituționale, mai ales cele Neo-protestante, insistă pe vechea metodă, cea din V.T. Dacă un credincios, membru al unei confesiuni creștine Neo-protestante, săvârșește un păcat este pedepsit și chiar eliminat pe baza principiului că Dumnezeu nu suferă păcatul. Reprezentanții acestor Biserici instituționale nu iau în seamă faptul că Isus (Iisus) a murit pe cruce pentru păcatele fiecăruia dintre noi și că în felul acesta noi am fost pedepsiți deja pentru ele. Păcatele noastre au fost deja pedepsite de către Dumnezeu, prin rănile din trupul lui Isus (Iisus) și nu mai trebuie să fim încă o dată pedepsiți pentru ele, de către Bisericile instituționale. Ni se cere să nu mai păcătuim, dar cât de mult ne iartă Dumnezeu pentru păcatele noastre, numai El poate stabili și nicidecum nu intră în atribuțiunile Bisericilor instituționale să evalueze gradul de iertare pe care El îl acordă fiecărei persoane în parte. Cât de mult ne iartă Dumnezeu și câtă iertare are El pentru noi, cum ne evaluează și cum ne judecă pe fiecare, numai El știe. Este o mare aroganță din partea noastră să pronunțăm sentințe legate de păcat,  în dreptul altora sau să încercăm să descurajăm pe oamenii care au greșit, luându-le speranța mântuirii. Cu toate acestea unele instituții bisericești tocmai asta și fac.

 De ce mai trebuie să ne pedepsească și Bisericile instituționale pentru păcat? Deoarece conducerile lor se poziționează în locul lui Dumnezeu, îi uzurpă locul și ne obligă să ne înclinăm în fața autorității lor. Închinarea în fața unei organizații religioase înseamnă închinarea la fiara, care este descrisă în cartea Apocalipsa lui Ioan. (Apocalipsa lui Ioan 17; 1) O astfel de concepție, pe care o promovează Bisericile instituționale, este identică cu aceea din V.T. dar fiindcă ea nu a dat rezultate în relația dintre Dumnezeu și poporul evreu, care a rămas un popor de răzvrătiți, în toată istoria V.T., El a schimbat fundamental modul de a se adresa oamenilor și aceasta prin Persoana lui Isus. Reprezentanții Bisericilor instituționale au rămas însă cramponați în învățăturile V.T., pentru că mulți dintre ei nu înțeleg ce aduce nou învățătura lui Isus, pur și simplu nu înțeleg Creștinismul deși îl propovăduiesc de la amvoane. Mulți reprezentanți ai instituțiilor bisericești nu înțeleg iertarea lui Dumnezeu, pentru că lor le este imposibil să o conceapă și să o practice. Mulți funcționari bisericești nu înțeleg că Isus (Iisus) a plătit pentru păcatele noastre, pe cruce și că noi nu mai trebuie să plătim pentru ele, trebuie doar să nu le mai repetăm. Acești reprezentanți clericali, indiferent de confesiunea creștină de care aparțin, se comportă de multe ori cu cei păcătoși ca și cu niște infractori, care au ajuns la cheremul lor. Este important să precizez că, în zilele noastre, judecățile pentru păcat se practică mai ales în Bisericile instituționale Neo-protestante și nu mai au aceeași pondere sau chiar au dispărut din confesiunile mai vechi. Din acest punct de vedere, Neo-protestantismul este un pas înapoi pe calea spiritualității creștine.  

Diavolul nu își pierde timpul cu ateii. Ei au și fost judecați prin aceea că ei nu cred în existența lui Dumnezeu.

36 Cine crede în Fiul are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” (Ioan 3; 36)

Diavolul se ocupă exclusiv de cei credincioși și încearcă să îi înșele chiar și pe cei aleși.

23 Atunci dacă vă va spune cineva: „Iată, Hristosul este aici sau acolo”, să nu-l credeţi.

24 Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. Matei 24; 23-24)

Diavolul încearcă să îi înșele pe cei aleși nu doar cu ajutorul semnelor și minunilor, dar mai ales cu ajutorul învățăturilor eronate despre Dumnezeu a unor doctrine și dogme de credință greșite. Există ceva fundamental greșit în legătură cu modul în care noi practicăm învățăturile lui Isus (Iisus)? Eu consider că da. Este diavolul implicat în modul în care sunt înțelese, în mod obișnuit, învățăturile Lui? Răspunsul este, din nou, unul afirmativ. Toată construcția ierarhică și autoritară a Bisericilor instituțională se datorează modului fundamental greșit în care au fost interpretate unele epistole atribuite apostolului Pavel și chiar și unor texte mai puțin explicite din conținutul acestor epistole. Apostolul Petru ne spune că scrierile apostolului Pavel sunt grele de înțeles și că mulți le răstălmăcesc spre pieirea lor. (2 Petru 3; 15-16) 

Cum procedează satana, pentru a îi înșele pe cei aleși? Deformează imaginea lui Dumnezeu, cu ajutorul unor reprezentanți ai Bisericilor instituționale, în așa fel încât să producă din partea celor credincioși aceeași reacție cu cea care s-a produs în mintea celor care aparțineau de poporul evreu. Dumnezeu este prezentat ca și un Monarh absolut de care trebuie să ascultăm de frică. Această imagine, promovată de sistemul organizațiilor religioase, generează corupție, căci acela sau aceea care crede în Dumnezeu de frică, nu posedă adevărata motivație care să ne facă să credem în El, adică dragostea sinceră. Frica generează ipocrizie și o supunere formală, față de cel care o inspiră. Cine se supune de frica pedepsei, nu face acest lucru dintr-o convingere, ci din necesitate, adică nu acționează liber, ci constrâns. La prima ocazie, cine se supune de frică, abandonează pe acela față de care este supus. Motivația reală a supunerii noastre față de Dumnezeu ar trebui să fie răspunsul conștient la dragostea pe care El a arătat-o față de noi. Dragostea generează dragoste și frica generează ură. Din cauză că ne simțim iubiți de Dumnezeu și deoarece El este o Persoană atât de iubitoare merită să îl iubim și noi, la rândul nostru, pe El. Acesta este mecanismul mântuirii noastre. Din păcate acest mecanism este pervertit de politica pe care o fac reprezentanții unor Biserici instituționale. Ei îl prezintă pe Dumnezeu ca pe un Monarh absolut, în baza unor descrieri probabil mult exagerate ale V.T. Pe ele însele aceste instituții bisericești se prezintă ca reprezentantele acestui Monarh absolut, un fel de intermediari, asupra cărora se răsfrâng puterea și autoritatea Stăpânului.  Diavolul ne convinge că Dumnezeu este o Persoană autoritară și severă, prin aceea că Bisericile instituționale, prezentate ca reprezentanți ai Lui, sunt niște instituții autoritare și reci, care nu exprimă iubirea lui Dumnezeu. Dacă așa este subordonatul, adică așa sunt instituțiile bisericești, înseamnă că așa trebuie să fie și Stăpânul, dar acest raționament este fals, atunci când se referă la Dumnezeu. Bisericile instituționale sunt o imagine falsă a lui Dumnezeu, ele ne induc în eroare asupra caracterului Său. În felul acesta chiar și cei aleși pot fi derutați și îndreptați către convingeri greșite, dar elementul lor de bază, care le permite să reziste, este legătura lor personală cu Dumnezeu. Cei aleși știu că Dumnezeu nu este Acela pe care îl prezintă Bisericile instituționale, ei știu că El este dragoste, pentru că ei sau ele au simțit această dragoste, în mod personal.